Fiind băiet

pestilențial cutreieram. Cu personale parapante mă-necam. Scriam, marcam, apoi scindam. Setam, portam, la urmă intentam. 

Au venit anii pironiți. Credeam că totul e gravură, că stingătorii sunt de vină, că pisicile se crapă. Cât de naiv eram! Doar acum mi s-au urcat.

Porcii ăștia care se numesc moroi sunt niște parveniți infecți. Dorința mea plăpândă este să văd puterea arzând pe stindardul ferm al țării deluroase. Atunci s-ar scrie tratate ântregi despre vindecarea spiritelor.

Da, deci am luat-o pe ulei rău de tot, se pare. Îmi cer scuze, dar eu scriu pentru mine, iar rândurile de mai sus sunt exact ceea ce îmi trece prin cap la orice moment dat. Serios. Întreabă-mă la orice oră din zi și din noapte ceva, orice, orice vrei tu și intră puțin în capul meu. Nu o să vezi rotițe învârtindu-se, nici hamsteri alergând voioși punând în mișcare un presupus perpetuum mobile, nici măcar un amărât de negru mic șoptindu-mi în cască ce trebuie să zic. Nu. O să găsești doar sinapsele de unele singure. Păi ia stai bă. Eu credeam că sinapsele leagă neuronii. Neuronii carevasăzică erau ăia care gândeau. Prin logică deductibilă și inductivă, reiese cu acoladă că matale gândești acolo când scrii rândurile astea. Nici că puteai fii mai departe de adevăr, amice. Știu cum e, am fost și eu acolo, e greu să accepți că ai greșit. Lasă, că îți trece. Problema în cauză e că matale trebuie să îți explic băbește, pesemne tu nemaiauzind de așa gogomănie. 

PAUZĂ PUBLICITARĂ

Cuvântul aleator al zilei de astăzi esteeeeeeeeeee: BULDOZER.

/PAUZĂ PUBLICITARĂ

La mine-n tărtăcuță e paranghelie. Vin sinapsele fericite, se uită unele la altele, dar ei drăcia naibii că n-au ce să lege pe-acolo. E cam în felul următor: neuronii în fundul puțului, sinapsele deasupra. Ca la vasul de decantare. Doar că între cele două straturi este… da, ați ghicit! Banda interzisă. Uuuu, morbid. Se știe de la chimie că în banda interzisă nu se staționează. Ei bine, la mine se staționează, dar nu pentru mult timp. Dacă se întâlnesc sinapse și neuroni mai mult de nouă minute acolo, e petrecere, frățică. La minute zece, vine Manole, care-i și întrece.

Dar am gândit prea mult, deja mă doare capul. Propun cu sugerare multă să părăsim incinta în aplauzele întregului public. Hai mă ce naiba, hai odată mai repede. Cât încă ne mai urmăresc oamenii.

P.S.: Fără fotografii azi. Nununudecemaivremaratănefotografii. De ce? Cum de ce. Uite-așa că rușii nu se-mpacă cu nimeni.

~ de epudeoras pe decembrie 4, 2008.