Adica mai punem si fotografii aici…? NU CRED MAH.

Urmează o pleiadă de fotografii de la carnavalul venețian. Împărțite în serii mici ca să vă mențină treaz interesul / să vă adoarmă în sforăială.

Va urma.

Se făcea că discutam cu tine. Nu era o discuție normală, o discuție pe care o au doi oameni liniștiți într-o seară de toamnă în interiorul unei cafenele, stând relaxați la o masă, fiecare cu o ceșcuță în față și cu biscuiți într-un mică farfurioară, ascultând, atunci când își așteaptă fiecare răspunsul celuilalt, ploaia ce bate timid în geam. Nu, nu era genul acesta de discuție. Atmosfera era ceva mai… tensionată. Se simțea roșu în aer. Se simțeau electroni alergând haotic, încercând să își găsească un loc al lor. Camera încerca să se așeze pe podea, voind să scape de noi doi, voind să se relaxeze. Obiectele dinăuntrul său, o masă, două scaune, o discretă noptieră, câteva tablouri abstracte, cu atomi și linii, două lampadare ce încercau să inunde printr-o lumină difuză, dar nu reușeau decât să pâlpâie slab si, nu în cele din urmă, o canapea simplă, ușoară, confortabilă, amorțită și neagră, doreau să iasă pe ușa masivă, de câțiva metri înălțime, închisă pe dinafară cu zăvoare. Ferestrele nu își găseau rostul în camera aceasta, pentru că nu aveam nevoie de soare. Singurele lucruri ce dădeau impresia că ar încerca măcar să inspire puțină viață erau cele două ceasuri așezate unul pe peretele Nord, altul pe peretele Sud ai camerei.

Noi doi eram așezați în două colțuri diametral opuse ale camerei. Noi doi vorbeam. Vorbeam pe rând, fiecare replică urma a fi rostită la exact 9 192 631 770 perioade ale radiaţiei ce corespunde tranziţiei dintre cele două niveluri hiperfine ale stării fundamentale ale atomului de cesiu 133 în repaus la temperatura de 0 K. Nici mai mult, nici mai puțin. Nu conta ceea ce spuneam. Spuneam ceea ce voiam. Ce voiam să înțelegem. Să înțelegem despre sine, despre celălalt, despre ceilalți, despre tot. Nici unul din noi nu înțelegea, dar amândoi țipam atât de tare încât trebuia să înțelegem. Replica mea nu răspundea replicii tale și nici replica ta nu răspundea replicii mele. Și nu ne scuzam pentru aceasta. Eram chiar mândri că nu avem nimic în comun. Eram prea mândri.

De fapt, noi nici nu ne cunoșteam. Și doar nu urma să începem să ne cunoaștem tocmai acum, când eram în toiul discuției, nu?